lay down...

Fericirea este o chestie pe care şi-o permit oamenii odihniţi

acolo unde se aud piane pe străzi, în grădini cu salcâmi,
pe uliţi iernuite, în pântecul copilăriei cu gust de nuci
cu miros de tămâie, cu bunicu deghizat în Moş Crăciun
cu bunica în genunchi în faţa altarului, cu tata învelindu-mi picioarele
acolo unde mă trezesc la şase jumate
s-o chinuim pe Alina, să întindem preşuri prin livada
ca să facem pe mama, tata şi copilu’,
în fundu’ pădurii, la Dănilă Prepeleac,

E o chestie pe care n-aş putea s-o mai înţeleg
şi azi şi mâine şi cu atât mai puţin peste 10, 20 şi 30 de ani

ea se dă din ce în ce mai puţin, aştept cu ochii chirciţi la fântână la
Saint-Michel să treacă, să facă valuri vulturii cu părul răvăşit cu vorba sâsâită

Imi vine să vărs,
să crap îmi vine la fântâna lu’ Saint Michel
mi se întorc maţele pe dos de la apele care muşuroiesc pe lângă străzi
La Fayette alunecă pe lângă mine cu buzele roşii, descreierată

Azi mai trimit acasă o vedere

Fericirea e izvorul ascuns la care Ovi se aşeza pe o piatră şi aştepta să-i îngheţe dinţii.


Poezia asta e din octombrie 2010. Fiindca vine toamna s-a facut ca mi-a sarit in cale si eu am asezat-o la loc sigur.